„…intalnirea cu superiorul bun-simt, care iti deschide ochii in fata vastelor si profundelor evidente, ma zguduie ca prezenta geniului.”
Alexandru Paleologu
Am inceput sa ma gandesc la cuvintele din jurul simtului in momentul in care am tradus un text, relativ dificil – o nota asupra gandirii stiintifice pusa pe hartie de W.Bion – in care exista mai multe referinte la simtul comun sau la bunul-simt, depinde cum ai alege sa traduci. In orice caz, in momentul in care am avut in fata ochilor cele doua expresii, am realizat ca poate englezescul „common sense” nu le cuprinde pe amandoua si, daca totusi le cuprinde, cum am putea face diferenta in romana, a unui sens sau a celuilalt? In mod evident in romana, simtul comun nu e tot una cu bunul-simt.
Primul lucru pe care l-am facut in incercarea mea de intelegere a fost sa caut in dictionar sensul acestor cuvinte. Si am gasit ca bunul-simt este uneori echivalat cu simtirea, alteori denota o „normă logică de apreciere, comună marii majorități a oamenilor”. Un alt sens atribuit bunului-simt e cel de decenta.
Am mai descoperit ca in traducerile anumitor dictionare, in special de filozofie, bunul-simt si simtul comun erau folosite interschimbabil, indicand echivalenta. Mie asta imi pare o nedreptate facuta acestor termeni.
Intr-un alt dictionar de filozofie am gasit ca simtul comun se refera la „in general, genul de opinii despre viaţă în sens larg (de exemplu, că lumea există de mult sau că sufletele noastre sînt necorporale) despre care filozofii cred că sînt acceptate ca lucruri de la sine inţelese de către oamenii fară preocupări filozofice.”
Ceva mai mult am gasit intr-un alt dictionar, ca raspuns la intrebarea: „este oare bunul simţ «lucrul cel mai bine împărţit din lume»?”. Si iata si raspunsul: ” Trecerea către cea de-a doua accepţie a cuvântului simţ păstrează referinţa la ideea de mijloc de cunoaştere. Bunul simţ, simţul moral, simţul practic, simţul comun sunt tot atâtea faţete ale discernământului care ne permite să apreciem lucrurile la justa lor valoare. Exercitarea acestei facultăţi, care ţine în ultimă instanţă de cunoaşterea sensibilă, de intuiţia spontană şi de reflecţie, ar trebui să se producă în toate situaţiile în care judecata constituie cel mai bun ghid al acţiunii, în absenţa certitudinilor absolute. Totuşi, cu o oarecare ironie, Descartes începe Discursul asupra metodei, prin afirmaţia că «bunul simţ este lucrul cel mai bine împărţit din lume»: tocmai pentru că oamenilor le lipseşte adesea bunul simţ, Descartes le va propune reguli pentru a-şi conduce mai bine viaţa (morală) şi căutarea adevărului (metoda*)”.
In cautarile mele am mai gasit si cuvintele ascutite ale lui Nichita Stanescu: „Gândirea miraculosului Copernic a diferenţiat net adevărul de bunul simţ. A putea să ajungi la ideea că nu soarele răsare şi apune, ci pământul răsare şi apune, înseamnă negarea vederii concrete în numele vederii abstracte, mai apropiată de adevăr. Gândirea abstractă are ca scop aflarea adevărului concret. Bunul simţ se află în contradicţie cu starea cosmică. Bunul simţ nu este interesat de adevăr, ci de aşezarea în adevăr. Adevărul nu are bun simţ. El se are numai pe sine şi este indiferent.”
Corelatia intre concret si abstract, mi s-a parut excelenta.
Preluand parafrazarea lui Descartes, am fost impresionat de faptul ca nu toti oameni au bun-simt…adica, in mintea mea de dinainte sa incep sa ma gandesc la toate aceste lucruri…acel simt care iti spune care este ordinea naturala a lucrurilor, a actiunilor, a vietii. Bion, lucrand cu psihoticii, aduce un continut si mai consistent prin care arata, fara putinta de greseala, ca sunt oameni care nu au nici o preocupare pentru simtul comun.
Ei, vedeti…acum am folosit celalalta expresie. Nu aveti senzatia ca am schimbat sensul?
Am sa ma refer la capacitatea organelor noastre de simt de a transmite influxurile nervoase catre creier cu informatia despre lumea exterioara ca fiind simtul comun. Este acea capacitatea care, cum spune Bion, ma face sa „consider drept fapte acele evenimente pe care mi le spune simtul comun ca sunt fapte”. Si am sa ma refer la bunul-simt ca o achizitie ce se petrece sau nu, in cursul maturizarii emotionale.
Cum spune Alexandru Paleologu: „”Se confunda mai intotdeauna bunul-simt cu simtul comun e adevarat ca merg o buna parte de drum impreuna, pornind de la constatari elementare. Dar simtul comun cade repede in aporii sau platitudini, in vreme ce bunul-simt isi urmeaza fara greseala drumul ajungand la descoperiri senzationale, ca postulatul lui Euclid sau teoria luiu Copernic. E darul de a „simti bine”, de a discerne, de a-si reprezenta, de a imagina adevarul, de a indrazni”
Din punctul acesta de vedere este imposibil sa dobandesti bun-simt daca simtul comun iti e afectat.
Una dintre presupozitiile de la care plecam adesea in cercetarile noastre, cercetari asupra lumii interne, este ca lumea noastra interna este nu doar un tot unitar dar chiar mai mult de-atat, un tot unitar care isi activeaza functiile pe care va fi capabil sa le indeplineasca automat. De exemplu, dobandirea constantei obiectelor este un proces ce se desfasoara de-a lungul unei perioade de timp, perioada in care copilul nu doar atinge dezvoltarea in care potentialitatile devin manifeste, dar in care poate fi ajutat sau impiedicat in acest proces. Un mediu traumatic in mod activ (abuz fizic sau emotional) sau pasiv (neglijenta), poate impiedica in mod masiv dobandirea capacitatii de a putea sti ca un obiect exista si cand nu il vezi. Altfel spus, pentru ca o imagine interna sa se stabilizeze este necesara o perioada de timp in care relatia cu obiectul extern a carei imagine se imprima lumii interne, trebuie sa fie suficient de buna.
In mod asemnator, Bion face referire la „un minimum de experiente ale simturilor inainte de a putea fi spus in mod rezonabil ca simtul comun poate determina care este sensul comun tuturor”.
Formularea/simbolizarea partii comune a acestui „minim de experiente” este necesara pentru ca experienta sa fie una cu sens, adica sa constituie lumea interna functionala a copilului. Astfel, folosirea de simboluri si mai tarziu cuvinte, este posibila doar in masura in care anxietatea generata de experiente poate fi continuta, mai intai prin filtrul matern extern, si mai apoi prin filtrele peretilor interni. Negocierea cu anxietatile primitive este cea care asigura internalizarea bunelor relatii cu obiectele, ne spune Melanie Klein.
Daca ar fi sa folosesc o alta imagine activa pentru a reda cele de mai sus, as zice ca nu e suficient ca cineva sa se joace cu mingea pentru ca asta sa se numeasca fotbal. Experienta jocului cu mingea trebuie sa respecte o dezvoltare, niste reguli de functionare, prin care acel joc ajunge sa fie fotbal.
La fel, impresionarea organelor de simt, nu spune nimic despre decodificarea ce poate urma acesteia.
Acum, poate ca ma veti intreba ce legatura au toate aceste lucruri cu bunul-simt. Inainte de a va raspunde am sa il citez din nou pe Bion:
„…propun că acum putem spune că bunul simt este un termen folosit în mod obișnuit pentru a acoperi experiențele în care vorbitorul simte că, contemporanii săi, indivizi pe care îi cunoaște, ar susține, fără ezitare, opinia pe care a prezentat-o în comun între ei. Simțul comun, cel mai înalt factor comun al simțului, ca să spunem așa, i-ar susține viziunea asupra a ceea ce transmit simțurile. Mai mult, are un sentiment de certitudine, de încredere, asociat cu credința că toate simțurile sale sunt în armonie și susțin toate dovezile restului. În acest sens, de asemenea, particular individului însuși, termenul „bun simț” este considerat a fi o descriere adecvată care acoperă o experiență simțită ca fiind susținută de toate simțurile fără dizarmonie. În schimb, pot cita experiența în care o impresie tactilă, să zicem, de blană – bruscă și neprevăzuta – dă naștere ideii unui animal, care apoi trebuie vizual confirmata sau respinsa; și așa, se speră, vizualizarea bunului simț este realizată.”
Am adunat toate informatiile de mai sus pentru a-mi clarifica relatiile dintre simtire, simt comun si bun-simt. Si le-am enumerat asa si pentru ca asta cred ca este ordinea lor fireasca. Inainte de toate sunt simturile noastre care intra in contact cu obiectele specifice ce le stimuleaza. Mai apoi, daca toate lucrurile merg bine si experientele sunt integrate, lumea interna isi poate formula idei despre obiectele observate. Acele idei, verificate prin simturile noastre dar si prin prezenta celor din jur, devin idei de simt comun. Ele arata ca dezvoltarea noastra neuro-emotionala este pe un drum bun. Consider ca existenta bunului-simt presupune ceva mai mult decat ce am spus pana acum. In limbajul in care vorbeste Bion, presupune o anumita abilitate stiintifica, adica de a gandi ca un om de stiinta, nu doar de a putea aduce intr-o singura privire date disparate ale realitatii, ci si de a putea generaliza pe baza lor, de a le extrage esenta, esenta care, la randul ei, va forta mai apoi realitatea sa se supuna conceptelor pline de ele insele.
Altfel spus, bunul-simt nu reprezinta doar „cei sapte ani de-acasa”. Asta nu spune prea mult despre continutul lui. Spune in felul specific intelepciunii romanesti, despre faptul ca pentru dezvoltarea bunului-simt are nevoie de o baza stabila, buna, protectoare, de un timp – „sapte ani” – in care lucrurile sa se intample. Si nu este deloc intamplator ca sunt „sapte”, pentru ca noi stim acum ca dezvoltarile neuro-psihologice ale primilor sapte ani de viata sunt vitale pentru buna functionare a sistemului psihic uman si nu numai.
Bunul-simt este o achizitie care se bazeaza, dupa cum spuneam, pe un parcurs bun in viata – stapanirea anxietatilor primitive ce permite formarea de simboluri, un numar de experiente de tatonare interna (intre simturi) si externa (intre oameni), o capacitate cognitiva de sintetizare si generalizare.
Dar bunul-simt nu e doar atat; el reprezinta o polita de asigurare a sanatatii mentale. Implicand procese bazale ale functionare, existenta bunului-simt da seama de stabilitatea functionarii sistemului psihic uman fiind expresia unei bune intalniri intre lumea externa si cea interna. Bunul-simt nu interzice fantasme, insa blocheaza afundarea nesanatoasa in lumea fantasmatica. Eu cred ca acesta e motivul principal pentru care bunul-simt are un renume bun – pentru ca reprezinta imaginea unui bun contact cu realitatea externa, o aproximare interna care poate fi utila dar si satisfacatoare.
Poate ca asta l-a si facut pe Bion sa zica ca „…bunul simt nu trebuie niciodata lasat sa se estompeze…”. Desi eu am rupt din context aceasta exprimare, el referindu-se la tinerea simultana a vederii si in partea psihotica si in partea ne-psihotica, totusi, traducerea mea nu e chiar departe ca sens.
Bibliografie:
Bion, W – Cogitations, London and New York, Ed.Routlege, 2018
Klein, M – Invidie si recunostinta, Bucuresti Ed. Trei, 2008
Paleologu, A – Bunul simt ca paradox, Iasi Ed.Polirom, 2011
Stanescu, N – Respirari, Bucuresti, Ed.Sport-turism, 1982
***Dictionar enciclopedic de filosofie, Ed.All Educational, Bucuresti, 1999
